joi, 24 iulie 2008

Groapa comună din reşedinţa fantomelor


Spirite liniştite la Nicşeni sub Căminul cultural


La Nicşeni primarul Gaidur a construit un cămin cultural cu care să rupă gura târgului. Început prin 2002, căminul a fost finalizat de curând. Când s-a săpat fundaţia viitorului cămin cultural, muncitorii au găsit o groapă comună. Oasele au fost mutate în curtea bisericii. Prin 1997 – 1998, în clădirea vechiului cămin cultural mulţi săteni spuneau că au văzut fantome. Oamenii îşi făceau cruce de fiecare dată când treceau prin acel loc. Mult timp nimeni nu ştia de ce tocmai acolo oamenii aveau vedenii cu stafii şi alte fenomene paranormale. Iată că, în 2002, enigma s-a elucidat. Suflete neliniştite, hoinăreau prin locul unde le-au fost înhumate trupurile, de-a valma. Pentru că satul are o vechime de vreo 300 de ani, nici bătrânii nu ştiu din ce perioadă poate fi acea groapă comună. Pe primarul actual nu l-a înspăimântat acest lucru. Ba chiar a vrut ca musai să împace şi sufletele rătăcite ale celor decedaţi dar şi ale celor în viaţă, însetate de cultură. Aşa că a decis să continue lucrările de construcţie a unui nou cămin cultural, modern, cu mansardă. „L-am început cu forţele noastre proprii. Lucrările costă cam mult, în jur de 5 miliarde de lei. Acum am ajuns la turnarea plăcii de sus. De la anul vom continua încet, dar sigur. O să prindem o sumă de… ca să aducem construcţia măcar la stadiul de acoperiş Pe urmă tencuielile şi ceea ce o să mai trebuiască le-om mai face şi noi. Va fi cam mare acest cămin dar la comună trebuie. Aici se vor face petreceri, nunţi şi adunări populare. Căminul vechi s-a dărâmat. Când am venit primar în 2000, am găsit un morman de moloz. Fundaţia actualei construcţii am săpat-o la doi metri. În timpul săpăturilor am dat de nişte schelete. Probabil a fost o groapă comună. Am dus oasele la biserică, preotul a făcut slujbele de rigoare şi a îngropat oasele în curtea bisericii. Fundaţia a fost făcută cu băieţii de la 416”, a declarat primarul comunei Nicşeni, Ioan Gaidur (PSD), aflat la al doilea mandat. Până acum, viitorul cămin cultural a înghiţit 1,8 miliarde lei. 50 de milioane s-au mai cheltuit pentru amenajarea „unui adăpost ALA, în caz de cutremur. S-au făcut nişte scări aproape de scenă. Adăpostul este prevăzut cu o gaură de evacuare. Aşa a fost proiectul”, a mai spus Gaidur. Se vorbeşte prin sat că primarul şi-a început mandatul cu chirpici. Făcea chirpici, îi vindea şi cumpăra BCA pentru cămin. (Marian MOROŞAN)

Un comentariu:

Anonim spunea...

ceea ce I was privire pentru, multumesc